trance party
Goa între clubbing si yoga (India VIII)
Fiecare turist pe care l-am întâlnit pe parcursul a 3 săptămâni în călătoria mea din India planifica să petreacă Revelionul în Goa. Pentru indușii tineri, cu bani și alternativi e cool să fie văzuți petrecând în Goa. Pe câțiva kilometri de plajă s-au pomenit în cateva zile milioane de oameni. Cazarea e practic imposibil de găsit, indiferent de suma oferită. Iar până la plaja de alături cu trance party-uri poți parcurge în trafic 4 kilometri în o oră la ora 4 noaptea.
Ne-am cazat datorită prietenelor Natei și astfel am omis varianta cu dormitul pe plaja în sac care risca să devină realitate. Ne-am cazat într-o veche clădire portugheză în jurul căreia ne-am plimbat vreo 30 minute pentru că nu credeam că e locuibilă, deși e cel mai drăguț loc în care am stat până atunci. Goa e fostă colonie portugheză și din cauza asta are niște clădiri cu influență europeană foarte frumoase din secolul trecut și ceea ce arată chiar straniu pe acest pământ indus, cruci pe la răscruci și 35% din populație creștină.
În Goa toți indușii se străduiesc să arate cât mai non-induși. Crema indusă se plimbă ușor drogată în jeep-uri, stă în hoteluri mai scumpe decît cele în care stau turiștii, poartă haine europene, vorbesc între ei engleza și se dau cu loțiuni care înălbesc pielea. În prima seară ne-am uitat cu Nata una la alta la hainele noastre hippie și colorate care erau foarte actuale în Gokarna și am înțeles că trebuie să trecem înapoi la hainele noastre europene ca să putem merge la petreceri.
Primul trance party la care am fost în Anjuna e un conglomerat de vreo 5 disco pe plajă numit Curlies unde miroase a iarbă și omletă. Vânzătorii de stradă fac în zona petrecerii lămpi de gaz sandwich-uri cu ou care sunt tare populare. În rest party-urile sunt pline în mare măsură de bărbați induși și proporțional foarte puține fete induse și turiști. Din cauza asta atenția sporită din partea bărbaților induși obosește și chiar irită pe alocuri.
Drogurile sunt interzise în Goa. Deși țigările se învârtesc foarte degajat în localurile de noapte sau pe plajă. Dar pentru că asta e o zonă foarte luxoasă și muzica trance nu e cea mai dansantă, majoritatea stă pe droguri pe bază de amfetamine.
Anul 2011 l-am întalnit în traffic spre alt club la modă în Baga, Titos care se afla la doar 2km de noi, dar noi am stat mai mult de o oră în ambuteiaj. În cluburi se intra doar cu perechi, deși înăuntru erau iarăși majoritatea bărbați induși care sufocau prin atenția oferită oricărei fete, în special de rasă caucaziană.
Cluburile în care se hărțuiește, traficul interminabil, aglomerația și plajele prea moderne, ne-au făcut să fugim pe o altă plajă din Goa unde stau cei care fac yoga și hippie, Arambol. Ne-am cazat chiar pe plaja într-un hut în care cât noi, stăpânii nu eram acasă, șoarecii dansau pe pat și ne ronțăiau mâncarea, noaptea organizau maratoane prin hut și ne trezeau cu chițcait isteric. Erau șoaricei de
câmp și tot încercam în zadar să-mi imaginez Ratatouille simpaticuți jucându-se prin lucrurile noastre. În ciuda acestui fapt, Arambol a fost o combinație perfectă de nisip și apă curată, calm și relaxare ziua, restaurante superbe și viață de noapte intensă după lăsarea serii.
Articole recente
- Jucand tennis cu Moldovenii din Londra
- Eu si polita mea de asigurare medicala obligatorie
- Cel mai frumos oras din lume – mit sau realitate
- Offline cu Bodiu
- Hai sa facem ONG-uri
- “ia valnaaaa…”
- Singura in India (India IX)
- Goa între clubbing si yoga (India VIII)
- Mumbai (India VII)
- Orasul sfânt (India VI)
- The Darkness (India V)
- Delhi – Agra (India IV)
- India paints you (India III)
- India – tara oamenilor fericiti (India II)
- Eu cand vreau sa fluier, plec in concediu (India I)