Arta

A II-a invazie balcanica

Bregovic e deja un fenomen, un fenomen care poate fi cu greu definit. Ceea ce face el nu poate fi numit “high culture”, muzica lui e o parte dintr-o subcultura, un fel de manele, dar care surprinzator, nu se considera de prost gust, dimpotriva. Ii ascult de peste 10 ani si orice petrecere are un farmec aparte sub sunetele trompetelor Orchestrei pentru Nunti si Inmormantari.

Vestea ca Bregovic se tine totusi de cuvant si mai sustine un concert dupa acela din 2007 m-a surprins putin. Sa fim sinceri, artistii care se bucura de succes peste hotare nu ard de nerabdare sa ne revada, chiar daca afirma sus si tare ca avem vin bun si oameni simpatici.

Biletele la concertul, care a fost sponsorizat (generos, presupun) de Orange s-au epuizat ca painea calda. Noi, tineretul le-am epuizat pe acelea de la balcon. Cocotati sus, in ultimul rand nu a fost prea palpitant din start, in schimb ne-am convins ca Bregovic nu are chelie si ca arata bine din orice punct de vedere la propriu si la figurat.

Planul concertului a fost bine pus la punct cu plecari stabilite din timp si reveniri pe scena cand muzicantul se lasa convins de aplauzele din sala. Piesele arhicunoscute nu au lipsit, inclusiv si piesa mea preferata Maki-Maki care e unica despre prenumele meu si toate diminutivele dragi mie.

O usoara frustrare domnea in sala, renumita Orchestra pentru Nunti si Inmormantari e una care face chinuitor privitul pasiv la care erau supusi spectatorii. La sfarsitul concertului Bregovic a mai invigorat atmosfera, cand a cantat Kalashnikov, piesa care prinde foarte bine in spatiul ex-Sovietic si la care toata sala a avut ocazia lase deoparte toate complexele si sa strige nestingheriti “La ataaac!”.

Tuesday, December 16th, 2008 Arta 5 Comments

Festivalul prieteniei

In cel de-al doilea week-end din octombrie a avut loc foarte asteptatul (de o vara intreaga!) Festivalul Pacii. Festivalul a avut loc la Vadul lui Voda, orasul si nu plaja, evident (asta am aflat la fata locului). Publicul chisinauian si-a miscat cu mai mult sau cu mai putin entuzism fundurile in provincia moldava.

N-a plouat, n-a batut vantul, semn ca pacea si prietenia pluteau intr-adevar in atmofera. Totusi toamna si-a cam cerut drepturile si am clantanit din dinti, din aceasta cauza am facut multe miscari atipice si ne-am testat la maxim mobilitatea gatului si rezistenta la pogo a corpului in general. Nelipsitul stand cu gustari, bauturi calde si reci, prezent si el la datorie, a fost fost epuizat spre seara, mai putin inghetata care era, din nu stiu ce motive inexplicabile, prezenta.

Cu acesta rara ocazie am vazut cum si reactioneaza cei de pe loc cand sunt stimulati cu rock la greu. Din localnici oricat ar parea de surprinzator am vazut multe batranele respectabile, bunici entuziasti si tineri dubios de deschisi spre muzica underground. Desi parca mi se bucura inima sa vad atatia curiosi, am inteles ca sunt alte motive decat muzica grea care i-au adus acolo. Trebuie totusi sa fim sinceri, glasurile cristaline ale celor de la Tepes care revendicau carne si sange, sunt pentru amatori si prietenii amatorilor care au fost nevoiti sa asiste la eveniment.

Au fost trupe mai mult necunoste sau putin necunoscute decat cele cu care suntem obisnuiti. Trupele care erau ocupate cu lansare de cd-uri si organizare de concerte masive nu au prea calcat la festivalul cu scopuri nefinanciare.

S-a incheiat aventura outdoor tot intr-o atmosfera la fel de pasnica in autobusul ce ducea spre Chisinau. Autobusul a fost hiperplin cu muzicantii-debunti de pe ambele maluri ale Nistrului si cu alti rataciti, muzicanti doar in suflet, printre ei. S-au facut incercari de a se canta in romana, apoi in rusa, dar totusi tot drumul Vadul-lui-Voda – Chisinau am cantat cu totii in engleza, limba prieteniei!

Tuesday, October 14th, 2008 Arta 3 Comments

Jazzy Fest

A luat sfarsit inca o editie din Ethno Jazz Festival, diplome, tablouri simpliste, emotiile traditionale, multumiri dulcege, aplauze la tema si nu numai, probleme genu “da eu cum intru la concert” si “cand naiba termina plicticosii astia concertu” bla, bla.

Am tot sperat ca festivalul sa ma marcheze, dar asta s-a intamplat mai putin decat ma asteptam. Sunt de parerea ca un concert de jazz ar trebui sa aiba loc intr-o atmosfera mai degajata gen club/cafe/restaurant cu mese/pahare cu vin/posibil lumanari si fara interdictia prezumtiva de a pastra o liniste respectuoasa. Dar, asta e, ne adaptam la conditiile date, ca e un festival la urma urmei.

Francezii de la Pulcinella au fost printre putinii “veniti” care nu au putut sa ma lase indiferenta. Tipii au carisma, au atitudine si au reusit sa ridice sala in picioare dupa care au mai fost chemati la un bis, de data asta un bis sincer:) Asta e tot ce am gasit pe youtube de la ei: click aici

Amine & Hamza M\'RAIHI

Am ramas foarte placut impresionata de trupele noastre autohtone de Geta Burlacu, de Trigon, care au extaziat sala deja un pic amortita. Ele au reusit sa “miste” publicul din fotolii.

Intr-unul din nenumaratele speech-uri de pe scena s-a mentionat ca “Jazz-ul e ca dragostea, il iubesti si nu stii de ce”, cred ca asta caracterizeaza perfect “nebunia” ce a avut loc timp de 4 zile in viata culturala a Moldovei.

Tuesday, September 16th, 2008 Arta 7 Comments

Categorii