Pareri
Jucand tennis cu Moldovenii din Londra
In sfarsit a avut loc premiera filmului ‘Playing Moldovans at Tennis’ in Londra. Am asteptat acest eveniment de prin 2010 de cand circulau zvonuri prin Chisinau ca se filmeaza filmul, desi pe atunci habar nu aveam ca voi privi premiera in Londra.
Acest eveniment a fost precedat de o luna de discutii, dezbateri si sfatuiri intre moldoveni despre misteriosul dress code numit black-tie. Noi, moldovenii din companie, neimblati pe la asa evenimente glamouroase, aveam emotii si anume sa nu fim total gresit imbracati la premiera unui film in care banuiam ca se ridiculizeaza usor provincialismul moldovenesc.
Oleg a refuzat din start deoarece conform codului black-tie trabuia sa poarte costum negru din lana, papion si un tip special de camasa. Nu a vrut sa inchirieze, in Horsham, orasel cu batranei fermecatori, nu am gasit asa centre de inchiriere.
Alt coleg de-al meu nu poarta papion la gat din gradinita, iar planul lui de a intra in geansi in intuneric cand incepe filmul, cel mai probabil ar fi esua la intrare, deci a cautat alternative mai realiste.
Eu am asteptat rochia mea cu sufletul la gura, mai bine de o saptamana, tot scriidu-le celor de la magazin online si rugand-i frumos sa se grabeasca. Nu, eu nu voi merge la premiera glamuroasa in rochita HM!
*********
Filmul mi-a parut de aici, departe de casa altfel, am ras mult si, in acelasi timp a fost melancolic, unii mai scapau cate o lacrima de dor, era filmul nostru intr-o sala plina de englezi. Primele discutii dupa film au fost despre gradul de offensiveness din film, dar cel mai probabil ca asta era doar problema noastra, a moldovenilor. Englezii cu care am vorbit le-a placut felul cald de a fi al moldovenilor din film, dupa care ma tot intrebau despre misteriosul stat mafiot Transnistria.
Filmul in Londra a fost caritabil, evenimentele caritabile fiind extrem de frecvente aici, oamenii se imbulzeau sa cumpere carti si DVD-uri cu filmul stiind ca banii vor pleca la copii din Moldova, ceea ce a facut premiera de aici umana.
Offline cu Bodiu
Gura Internetului, e o forță strașnică, e mai gravă decât gura satului, pentu că e mai greu s-o evaluezi și trebuie neapărat astupată, așa, ca un punct din agenda electorală. De asta în campanie se fac offline-uri cu bloggeri în locații boeme, de data asta a fost Eli-Pili.
Victor Bodiu are un CV mai impresionant decât a lui Chirtoacă pe timpuri, emisiunea plângăcioasă a Andreei Marin era mai degrabă un punct rușinos în CV și totuși l-am ales pe atunci forțată de circumstanțe. Asta oricum nu i-a impiedicat la întâlnire pe cei ce nu au cercetat biografia și programul politic a lui Bodiu să ne mai plictisească un pic peste programul stabilit.
Soluții moderne și stilate există pentru orice problemă: motivarea specialiștilor să vină la primărie, locuri de parcare, rezolvarea problemei locuințelor și sunt sigură că Bodiu chiar sincer crede și intenționează să facă tot ce-și propune (cum spera, de altfel, și Chirtoacă). Alegătorul mediu însă nu prea citește programul candidaților, îi pasă mai puțin de experiența managerială remarcabilă și, să fim serioși, problema cea mai mare a lui Bodiu chiar nu e notorietatea, dar aceea ca oamenii sunt ușor iraționali, ei vor un “nu știu cum și nu știu ce” vorba poetului, vor pe cineva cu vino-ncoa.
Filat nu se putea lăuda cu prea mult șarm personal, iar cu aerul plictisit și ușor arogant nu promitea prea multe în politică, dar, în mare parte, datorită întâmplării și echipei, i-a reușit. Și lui Bodiu acum îi surâd șanse în rândul alegătorilor necomuniști nemulțumiți de Chirtoacă.
Hai sa facem ONG-uri
“Eu când o să fiu mare vreau să fiu coordonator de proiect sau program officer sau şi una şi alta. Vreau să am mai multe markere colorate, foi şi flipcharturi. ONG-ul meu va avea muulte departamente cu câte măcar un om, uneori acelaşi om să fie în câteva departamente, să nu fie supărare. Departamentele vor avea denumiri sofisticate: sustenabilitate, maintenabilitate şi alte cuvinte în engleză. Deşi nu neapărat englezisme, merge şi vreo limbă asiatică, pentru unicitate.
Organizaţia mea neaparat va avea stilouri, mape, carnețele mari, mici și mijlocii, agende, tea cups, sacoșe și, desigur, tricouri cu logoul imprimat pe ele.
ONG-ul nostru va face multe traininguri despre cum să faci training ca cei care participă la training să facă training. Asta va atrage mulți voluntari dornici să discute despre: follow-ups, multitasking, goals, și mainstreaming.
Vom scrie proiecte ca să ne vină cât mai multe granturi, dar ca să ne vină granturile, va trebui să începem să facem ceva cu impact social, de exemplu: vom curăța un parc.
Pentru aceasta vom face deseori ședinte în care vom discuta cel mai corect aproach de a organiza această curățenie, vom face un project plan, fiecăruia din departament i se vor asigna multe responsabilități.
Departamentul de Finance se va ocupa cu strângerea de fonduri pentru mănuși, sacoșe, pahare de unică folosință pentru coffee breakuri și alte resurse vitale pentru proiect.
Departamentul de PR va organiza informarea maselor: vom scrie cu cretă pe asfalt, vom cânta despre curățenie, vom tipări câteva mii de foi volante colorate pe care le vom distribui cu ajutorul rețelei de voluntari și vom face conferințe de presă pentru sensibilizarea opiniei publice.
Iar cetățenii care nu vor participa la curățenie sunt niște pasivi din punct de vedere social, din această cauză noul ONG cu portofoliul împrospătat va organiza noi și noi proiecte, care vor avea ca scop educarea spiritului civic în cetățeni și corectarea acestora.
PS: Înainte, când copiii aveau vise sănătoase, era mai bine.
PPS: Anul trecut am participat la curăţirea parcului de la Valea Trandafirilor cu colegii de la serviciu, nu am idee cine a organizat totul pentru că încă nimeni nu și-a asumat meritele într-o conferință de presă.
Batranete fara tinerete
Irina era o batrânică şi asta numai la 7 ani abia împliniţi. La întrebarea mea naivă de copil de clasa întâi despre ce face în timpul liber, ea a răspuns sec « Lucrez, fac curăţenie » şi acesta a devenit credo-ul ei în viaţă şi amintirea cea mai clară a mea despre Irina. Ea nu se juca, ea se pregătea de mică să fie matură. Era mult prea serioasă pentru chefurile de la şcoală şi pentru că se străduia din răsputeri să trăiască după regulile cui le-o fi inventat, ea a abandonat facultatea şi înainte să împlinească 20 de ani deja era căsătorită, cu un aer boemo-plictisit de viaţă, în ciupici de casă, halat în floricele în magazinul din mahala şi cu minim 15 kilograme puse după balul de absolvire a şcolii generale. Iar ca la puţin timp după viaţa conjugală, ea sa vorbească în termeni necenzuraţi cu cel mai sincer dispreţ despre soţul ei care nu era tocmai prinţul la care se aştepta.
Existenţa Irinei s-a derulat într-un ritm fulminant şi melodramatic ajung la apogeu şi sfârşit tragic, cel puţin spiritual.
Din păcate, povestirea despre Benjamin Button e doar o povestire pentru că unii dintre noi se nasc bătrâni fără şanse de a mai întineri.
Stabilitatea este…
Azi am înţeles sensul cuvântului stabilitate trambiţat cu mândrie de PCRM. Pe Ştefan cel Mare troleibuzul a fost oprit de mulţime, în regiunea Ministerului Agriculturii. Taxatoarea, un pic prostită şi ferm convinsă ca are şi ea un cuvânt de spus, s-a stropsit la fetele care ciripeau în note ridicate ce fericite sunt că a venit tocmai atâta lume la « flashmob »: « Părinţii vă trimit bani [de peste hotare], dar iaca voi îmblaţi brambura la proteste! »
Am ales să fiu şi eu la protestul împotriva « stabilităţii », a fost o manifestaţie sinceră, şi mă doare-n cot ce partide o să-şi asume meritele. Gloata a fost pe alocuri mai stabilă, pe alocuri zapacită, iar spre seara mai revoltată. De, « men in black » raşi pe cap şi în « cojanci » se întunecau la faţă văzând că nu mai pleacă oamenii şi încercau, poate-poate a scapa totul de sub control.
Fără a instiga pe nimeni la revoluţie planific să particip şi la urmatoarele manifestaţii şi invit şi pe ceilalţi, doar că aceasta să nu fie nici prea verde şi nici prea albastră. Şi mai vreau să transmit pe această cale salutări SIS-ului 😉
“Surprize! Surprize” la Fabrica de Staruri
Noul star este Alexandru Manciu, la fel ca si in cazul lui Serj Kuzencoff au fost trei luni in care nu a fost loc de surprize. Pun pariu ca nici pariuri nu s-au facut, poate numai pentru locul doi, in rest totul a mers fara abateri de la plan. Nu risc sa insinuez ca ceva s-a falsificat, pentru ca talentul lui Alexandru chiar nu poate fi contestat, are voce si a tot cutreierat diferite festivaluri de mic. Deci… totusi ce cauta el in concurs alaturi de debutanti? Am cam dus dorul fair-play-ului, concurentii erau pusi din start sa-l intreaca pe un cantaret deja format, un pic chiar si plictisit de incepatorii care invatatau abia notele.
Zilele trecute am privit la televizor un festival, bine, participantii aveau studii muzicale, insa majoritatea in perioada de afirmare. Nu sunt deloc amatoare la asa gen de show-uri, oricum am ascultat din curiozitate o concurenta, avea o voce extraordinara, pe urma inca una, si inca una. Va fi doar un castigator, restul vor continua sa lupte, sa imprumute si sa-si coase haine de scena, sa convinga pe altii sa creada in niste anonimi, intr-un cuvant, sa-si faca un drum deloc batatorit pe o piata muzicala minuscula.
Pe de alta parte in finala “Fabricii de staruri”, au nimerit, chiar si spre marea lor mirare, doi afoni care au tot fost menajati ca au cel putin un caracter interesant, ca au carisma, daca duc lipsa de altceva: vocea! Si pentru ca devenea deja insuportabil si jenant sa-i asculti, fabrica a hotarat sa le vina in ajutor si sa invete fabricantii sa faca …play back. Doar stiti cum e, de obicei nu sunt conditii, aparatura, umiditatea si temperatura aerului necorespunzatoare in salile din cluburile din sat, de la concertele in aer liber, in sala Palatului National etc, etc Unora li s-a acordat o sansa nemeritata (uneori chiar mai multe sanse, miraculos scapand de dueluri), pe cand talentul veritabil trebuie sa dea din coate cum poate.
P.S. Pacat ca Stela Botan a luat ultimul loc, se pare ca la noi nonconformisul, stilul, sinceritatea, inteligenta (plus desigur vocea) nu se apreciaza.
Valentine, go home!
Se apropie inca o mare sarbatoare pentru poporul moldav. Am sarbatorit Halloween, unii si ziua Recunostintei, acum urmeaza una si mai tare.
Vremuri grele, panica mare, indragostitii cutreiera agitati magazinele in cautare de “valentinshi”. Iar tema de discutie ce prevaleaza “Ce faci sambata?”, “Ce cadou ii iai?” si “Tu nu sarbatoresti Sf. Valentiiin?!??”
Si pentru ca suntem in criza (?) oarecum, magazinele rasufla usurate ca li se golesc vitrinele de flecustete inutile, mai fac reduceri. Magazinul de langa serviciul meu, de exemplu, face reduceri (reducerile sunt marcate cu niste cochete inimioare rosii) de 5 lei la sapun lichid (evident, curatenia e direct proportionala cu romantica), diverse creme antirid (sper ca nici un iubit sa nu indrazneasca sa-mi observe intra-atat viitoarele riduri), apa minerala “Morshinskaya” si alte produse corespunzatoare de care vor sa scape din stoc.
“Valentinshele” chinezesti merg ca painea calda, oamenii aburiti de publicitate nu mai inteleg de ce sarbatoresc, stiu sigur ca TREBUIE sa o faca, vanzarile cresc, toata lumea e fericita. Ei bine, daca nu ar exista Sf. Valentin, ar fi extrem de profitabil s-o inventam, nu?
P.S: Luni in SUA e President’s Day, poate imi iau liber luni?
Anti-Eminescu sau Pro-Eminescu?
E 15 ianuarie, ziua in care (dupa unele pareri) s-ar fi nascut Eminescu. Daca ai iesi acum in strada si ai intreba pe cineva ce poet prefera (poet care a scris in romana), ar raspunde cel mai probabil: Eminescu. Si nu pentru ca a citit multa poezie romanesca si a ajuns singur la aceasta concluzie, ci pentru ca Eminescu a fost intens studiat la scoala, pentru ca ni s-a spus imperativ ca e cel mai mare poet roman.
Oamenii stiu ca a fost Eminescu si “altii”. dar cine totusi sunt altii? Francezi ii au pe La Fontaine, Rimbaud, Verlaine, noi pe …Eminescu. Consider ca s-a facut un cult din personalitatea lui si e pacat pentru ca asta saraceste enorm poezia romaneasca. Eminescu este fara doar si poate un talent, el a fost revolutia, schimbarea. Insa poezia romaneasca nu e numai Eminescu, literatura a cunoscut un adevarat “boom” dupa marele poet, a aparut Arghezi, Blaga, Bacovia, Stanescu, si multi altii. Cati stiu cand s-a nascut Stanescu sau cand a murit Blaga, cati depun flori la bustul lui Bacovia?
Cine raspandeste spiritul sarbatorilor de iarna?
Realizezi ca esti in epoca glabalizarii in momentul in care trec sarbatorile fara ca uratorii si colindatorii sa treaca pe la casa ta. Locuiesc intr-o zona a orasului in care traditiile sunt ca la ele acasa, mai bine zis ca la sat. In copilarie am colindat la modul cel mai serios cu steaua si clopotei, iar mahalaua era plina de cete “concurente”. La noi in casa se tot succedau intens colindatorii de Craciunul pe stil vechi si uratorii care veneau pe 13 ianuarie.
E 13 ianuarie, seara, aproape de ora 12 noaptea si deja m-am impacat cu gandul ca iarna aceasta nu o sa mai fim urati, ca viitorului ii apartin sms-urilor mai mult sau mai putin standardizate, iar spiritul sarbatorilor va fi raspandit de soricelul zvapaiat din publicitatea Coca Cola
De ce eu urasc Moldova?
Saptamana trecuta am vazut cum un barbat de varsta a treia a fost lovit de un microbus, cu capul in sange a tot asteptat si asteptat urgenta, urgenta intr-un oras mic intarzie de obicei, intarzie mult…
Azi ca de obicei ma duc sa-mi cumpar mancare din magazin, iar batranelele imbracate saracacios, vor cumpara paine, doar paine, ieftina si se vor intoarce in apartamentele lor, unele din ele pustii, pentru ca la noi in tara sunt multi batrani singuratici, in pasaportul unora scrie ca au copii, insa nu-i mai viziteaza nimeni.
Urasc Moldova pentru cum se poarta ea cu batranii ei, care sunt jerpeliti si umilit. Fostii ei profesori, medici si altii care au lucrat pentru o tara care nu mai exista, dar nu conteaza ca ea nu este, pentru ca ei totusi sunt. Se mai simt utili doar cand folositi in perioada alegerilor atunci cand li adauga la pensie niste sume de bani iluzorii care de fapt compenseaza inflatia.
Ne povesteam recent ce o sa facem la batranete, o sa calatorim in toate tarile la care am visat, o sa ne plimbam cu nepotii mancand inghetata si daca o sa ne plictisim de tot o sa facem munca voluntara intr-o tara pe care n-o s-o urasc dar pe care putin probabil sa o iubesc, care probabil nu o sa se numeasca Moldova.
Articole recente
- Jucand tennis cu Moldovenii din Londra
- Eu si polita mea de asigurare medicala obligatorie
- Cel mai frumos oras din lume – mit sau realitate
- Offline cu Bodiu
- Hai sa facem ONG-uri
- “ia valnaaaa…”
- Singura in India (India IX)
- Goa între clubbing si yoga (India VIII)
- Mumbai (India VII)
- Orasul sfânt (India VI)
- The Darkness (India V)
- Delhi – Agra (India IV)
- India paints you (India III)
- India – tara oamenilor fericiti (India II)
- Eu cand vreau sa fluier, plec in concediu (India I)