The Darkness (India V)

Pe drumul spre Varanasi am petrecut puțin timp în ”the darkness”.În cartea pe care o citesc, “The White Tiger”, “the darkness” e sărăcie lucie, mizerie, antiteza la Indian Dream. Din cîte am observat pînă acum, asta e situația la o mare parte din India. Mai este o lună ca să-mi schimb părerea.

Din Agra am mers cu autoriksha 25 km până la gară, a fost o greșeală regretabilă. Indușii nu pun uși la autorikshe și a fost un drum luuung și nu ne puteam ascunde de vânt și frig. Șoferul ne-a lăsat în Tundla de unde trebuia să luăm trenul. Tundla e ”darkness” veritabil, cocioabe, mizerie. Toate panourile erau in hindi, desi peste tot pana atunci erau dublate in engleza, semn ca turistii chiar nu au treaba prin acele locuri.

Pasagerii foarte murdari lungiți pe asfaltul de pe peron, alungau alene șobolanii care se băgau insistent în valize, iar calea ferată era însuflețită  de miile de rozatoare grase care roiau pe acolo. Au fost 30 de minute foarte lungi pentru ca nu riscam sa ne așezam pe scaunele de pe peron că se apropiau caini bolnavi să ne atingă și ne temeam să nu urce șobolanii pe noi.

Tags: , , ,

Sunday, December 19th, 2010 India, Jurnal de calatorie

5 Comments to The Darkness (India V)

  1. asaaaaaaa imi place cum povestesti
    chiar daca e trist ceea ce spui

    abia astept sa te intorci si sa-mi povestesti pe larg :)

  2. alex cosmescu on December 19th, 2010
  3. am dat intamplator peste un alt jurnal dsp expeditii prin india. poate iti va fi de folos sa descoperi lucruri/ chestii interesante pt tine.
    imi place f mult ce scrii :)
    http://www.proexpedition.org/destinatii/India/jurnal/fotojurnal.htm

  4. dorel on December 21st, 2010
  5. @Alex Multumesc, povestesc si ceea ce nu pot sa postez :)

    @Dorel Multumesc,am citit mai multe bloguri inainte de plecare, il citesc si pe asta cand ma intorc, ca in India e cam dificil cu Internet-ul 😉

  6. Mariana Ciobanu on December 27th, 2010
  7. interesant. captivant. dar eu as face stop cardiac la vederea sobolanilor.

  8. diana on June 24th, 2011
  9. @diana noi putem sa infruntam mult mai multe decat ne imaginam :)

  10. Mariana Ciobanu on June 24th, 2011

Leave a comment