Mariana Ciobanu

In asteptare

V. schimbă opinii, are principii şi e unul din cei mai buni economişti moldoveni. De fapt V. a fost racolat de o universitate americană şi e de 7 ani acolo. Nu mai vrea nici în ruptul capului să se mai intorcă, iar între timp şi fratele a plecat la studii peste hotare, iar mama a emigrat din ţară. Ultima oară cand am vorbit cu el şi-a exprimat în termeni necenzuraţi şi într-o română deja suspectă opinia despre Moldova. După acea conversaţie nu mai am chef să vorbesc cu el.
I. are o companie IT de success în Moldova care motivează mulţi tineri să rămână în ţară. De fapt I. acum e Marea Britanie, dupa ce absolveşte speră să stea cât mai puţin în Moldova înainte de a emigra în Canada.
A. e o contabila bună şi o profesoară plină de viaţă. A. e în SUA, după ce a absolvit ASEM-ul a plecat imediat În New York, acum trăieşte visul american ilegal, la fel ca şi Ecaterina care va naşte un copil acolo, la fel ca Iurie.
Ce a fost:
După cel de-al Doilea Război Mondial au plecat din Basarabia şi Bucovina în România aproape 1 milion de oameni de frica deportărilor. Ei erau ţinta principală a persecuţiilor comuniste pentru că erau intelectuali. Mulţi dintre noi au rude acolo pe care le-au descoperit cu uimire după Podul de flori.
A fost floare la ureche să îngenunchezi o ţară în care nu mai erau nici profesori, nici medici, nici ingineri şi nici alţi intelectuali care ar fi putut lua o oarecare atitudine. Trebuie să menţionăm aici meritele ocupanţilor care au avut grijă să aducă din Moscova specialişti care să pună pe picioare în mod « glorios » economia.
A trebuit să treacă zeci de ani pentru ca în Moldova să apară timid o nouă generaţie de intelectuali.
E nevoie de doar încă 4 ani ca să dispară ce a mai rămas din ea.

Hai la Antitortura

Cred ca e o idee extraordinara ca toti tinerii carora parintii le-au zis de mici ca nu e frumos sa-si tortureze semenii sa se adune o data pe an timp de o saptamana ca sa vorbeasca despre asta. A fost bine, ne-am adunat in parc, am ascultat muzica buna, in pauze priveam filmulete cu mesaj anti-tortura si deveneam empatici dupa care iar chef care se succeda cu fete grave si apoi iar dansuri-dansuri. Ca mai inspre seara sa se termine tot cu o discutie la un pahar de bere despre cei care doua luni in urma au fost torturati.

S-a intamplat recent, se intampla probabil chiar si in acest moment in vreo inchisoare sau comisariat de politie. Ca o sa mai fie proteste e foarte probabil, pentru ca asa se intampla la instaurarea unui regim. Dar ce conteaza, a fost saptamana ANTI-torturii, au fost da-da-dansuri cu Snails in parcul central (!), show-uri si declaratii, iar intr-o eventuala saptamana a Torturii ca cea din aprilie o sa ne plangem iar de mila, pentru ca nu a fost planning si buget alocat din timp. Ar fi binevenit, ca SIS-ul din timp sa informeze in scris toate organizatiile Anti-tortura de viitoarele intentii ca sa poata si ei preveni o data ceva, nu de alta, dar la concerte Snails mergem si din proprie vointa 😉

Stabilitatea este…

Azi am înţeles sensul cuvântului stabilitate trambiţat cu mândrie de PCRM. Pe Ştefan cel Mare troleibuzul a fost oprit de mulţime, în regiunea Ministerului Agriculturii. Taxatoarea, un pic prostită şi ferm convinsă ca are şi ea un cuvânt de spus, s-a stropsit la fetele care ciripeau în note ridicate ce fericite sunt că a venit tocmai atâta lume la « flashmob »: « Părinţii vă trimit bani [de peste hotare], dar iaca voi îmblaţi brambura la proteste! »
Am ales să fiu şi eu la protestul împotriva « stabilităţii », a fost o manifestaţie sinceră, şi mă doare-n cot ce partide o să-şi asume meritele. Gloata a fost pe alocuri mai stabilă, pe alocuri zapacită, iar spre seara mai revoltată. De, « men in black » raşi pe cap şi în « cojanci » se întunecau la faţă văzând că nu mai pleacă oamenii şi încercau, poate-poate a scapa totul de sub control.
Fără a instiga pe nimeni la revoluţie planific să particip şi la urmatoarele manifestaţii şi invit şi pe ceilalţi, doar că aceasta să nu fie nici prea verde şi nici prea albastră. Şi mai vreau să transmit pe această cale salutări SIS-ului 😉

Tags: 7 aprilie, flash mob, pman

Subiect primavaratic: pisici

Am o atitudine mistica fata de persoanele care hranesc pisicile vagaboande. Acesti oameni, obiect inexplicabil al fascinatiei mele, aproape tot timpul anonimi, din putinele posibilitati care le ofera pensia (am auzit ca urmeaza o crestere electorala de la 1 aprilie ) aleg sa hraneasca felinele. Oricat nu am ridica cu neincredere spranceana stanga, totusi nu e totul asa slut cum ne pare noua uneori atat timp cat mai sunt oameni carora le pasa.

Langa serviciul meu locuieste asa o persoana, o batranica. Nu e una din acelea straniute care pentru a alunga singuratatea locuiesc in apartamente imbibate cu mirosuri dubioase cu zeci de pisici. Mini colonia felinelor numara vreo 20 de exemplare cu cozi stufoase si unul fara (coada). Noi, cei din fata computerelor le urmarim si cateodata ajung in fata obiectivului unui coleg pasionat de fotografie:

Fotografii de: nogroup

“Surprize! Surprize” la Fabrica de Staruri

Noul star este Alexandru Manciu, la fel ca si in cazul lui Serj Kuzencoff au fost trei luni in care nu a fost loc de surprize. Pun pariu ca nici pariuri nu s-au facut, poate numai pentru locul doi, in rest totul a mers fara abateri de la plan. Nu risc sa insinuez ca ceva s-a falsificat, pentru ca talentul lui Alexandru chiar nu poate fi contestat, are voce si a tot cutreierat diferite festivaluri de mic. Deci… totusi ce cauta el in concurs alaturi de debutanti? Am cam dus dorul fair-play-ului, concurentii erau pusi din start sa-l intreaca pe un cantaret deja format, un pic chiar si plictisit de incepatorii care invatatau abia notele.

Zilele trecute am privit la televizor un festival, bine, participantii aveau studii muzicale, insa majoritatea in perioada de afirmare. Nu sunt deloc amatoare la asa gen de show-uri, oricum am ascultat din curiozitate o concurenta, avea o voce extraordinara, pe urma inca una, si inca una. Va fi doar un castigator, restul vor continua sa lupte, sa imprumute si sa-si coase haine de scena, sa convinga pe altii sa creada in niste anonimi, intr-un cuvant, sa-si faca un drum deloc batatorit pe o piata muzicala minuscula.

Pe de alta parte in finala “Fabricii de staruri”, au nimerit, chiar si spre marea lor mirare, doi afoni care au tot fost menajati ca au cel putin un caracter interesant, ca au carisma, daca duc lipsa de altceva: vocea! Si pentru ca  devenea deja insuportabil si jenant sa-i asculti, fabrica a hotarat sa le vina in ajutor si sa invete fabricantii sa faca …play back. Doar stiti cum e, de obicei nu sunt conditii, aparatura, umiditatea si temperatura aerului necorespunzatoare in salile din cluburile din sat, de la concertele in aer liber, in sala Palatului National etc, etc Unora li s-a acordat o sansa nemeritata (uneori chiar mai multe sanse, miraculos scapand de dueluri), pe cand talentul veritabil trebuie sa dea din coate cum poate.

P.S. Pacat ca Stela Botan a luat ultimul loc, se pare ca la noi nonconformisul, stilul, sinceritatea, inteligenta (plus desigur vocea) nu se apreciaza.

Tags: Alexandru Manciu, Fabrica de Staruri

Spune-mi ce telefon mobil ai, ca sa-ti spun cine esti tu

Cred ca am realizat ca am o “problema” acum un an de zile, intr-un cerc de prieteni in care mobilmania face ravagii si e unul din cel mai glam subiect de discutie: “Mariana, tu inca nu ti-ai aruncat telefonul?”, “Mariana, tu doar lucrezi, cumpara unul frumos pliabil, pentru fete” (mie ele mi se asociaza cu produsele igienice cu aripioare, probabil asta e motivul pentru care sunt pentru fete )

Ai telefon mobil din 2 cauze, din necesitate si pentru “pont”:

Ai telefonul mobil din necesitate. Ai telefon, ai credit, suni, comunici, mentii legatura. Nu necajesti oamenii cu rugaminti de genu “nu mai am minute, da-mi pls sa sun/sa dau beep” etc.

Ai telefon mobil pentru “pont”. Il scoti pe masa, sa vada toti ca e iPhone, sau alt brand tipator, daca oamenii chiar is tampiti si nu pricep nimic poti sa zici printre altele si cat te-a costat. Stii sa porti o discutie bine inchegata despre telefone, stii top 10 denumiri telefone mobile deocheate de genu w580i, c905, si evident diferenta intre n95 n96 si n97.

Lucrul care deosebesc oamenii care aleg un mobil din necesitate si dintre acei care il aleg pentru “pont” e ca acei din urma de cele mai multe ori il cumpara cu mari sacrificii. Esti vanzatoare, dar te stradui si reusesti in cele din urma cu pretul a unu-doua salarii sa-ti ieii mult-visatul telefon; esti student, le zici parintilor ca nu esti ca ceilalti fara un telefon mobil ca lumea, parintii se crucesc de timpurile in care am ajuns si se straduiesc ca odrasla sa nu arate rau in comparatie cu altii; ai un iubit care de 14 februarie o sa-ti daruiasca un mobil cu care o sa poti face poze etc.

Cu ajutorul publicitatii (societatea isi are si ea rolul ei), telefonul mobil a ajuns de la un simplu accesoriu, la un adevarat etalon al statutului social, de afisare a starii de bine, un fel de “praf in ochi” pentru cei care nu reusesc sa se impuna si altfel decat cu flecustete materiale.

PS: am alt telefon de saptamana trecuta, se pare ca nu o sa pot impresiona pe nimeni cu el

Valentine, go home!

Se apropie inca o mare sarbatoare pentru poporul moldav. Am sarbatorit Halloween, unii si ziua Recunostintei, acum urmeaza una si mai tare.

Vremuri grele, panica mare, indragostitii cutreiera agitati magazinele in cautare de “valentinshi”. Iar tema de discutie ce prevaleaza “Ce faci sambata?”, “Ce cadou ii iai?” si “Tu nu sarbatoresti Sf. Valentiiin?!??”

Si pentru ca suntem in criza (?) oarecum, magazinele rasufla usurate ca li se golesc vitrinele de flecustete inutile, mai fac reduceri. Magazinul de langa serviciul meu, de exemplu, face reduceri (reducerile sunt marcate cu niste cochete inimioare rosii) de 5 lei la sapun lichid (evident, curatenia e direct proportionala cu romantica), diverse creme antirid (sper ca nici un iubit sa nu indrazneasca sa-mi observe intra-atat viitoarele riduri), apa minerala “Morshinskaya” si alte produse corespunzatoare de care vor sa scape din stoc.

“Valentinshele” chinezesti merg ca painea calda, oamenii aburiti de publicitate nu mai inteleg de ce sarbatoresc, stiu sigur ca TREBUIE sa o faca, vanzarile cresc, toata lumea e fericita. Ei bine, daca nu ar exista Sf. Valentin, ar fi extrem de profitabil s-o inventam, nu?

P.S: Luni in SUA e President’s Day, poate imi iau liber luni?

Tags: 14 februarie, consumerism, Ziua indragostitilor

Anti-Eminescu sau Pro-Eminescu?

E 15 ianuarie, ziua in care (dupa unele pareri) s-ar fi nascut Eminescu. Daca ai iesi acum in strada si ai intreba pe cineva ce poet prefera (poet care a scris in romana), ar raspunde cel mai probabil: Eminescu. Si nu pentru ca a citit multa poezie romanesca si a ajuns singur la aceasta concluzie, ci pentru ca Eminescu a fost intens studiat la scoala, pentru ca ni s-a spus imperativ ca e cel mai mare poet roman.

Oamenii stiu ca a fost Eminescu si “altii”. dar cine totusi sunt altii? Francezi ii au pe La Fontaine, Rimbaud, Verlaine, noi pe …Eminescu. Consider ca s-a facut un cult din personalitatea lui si e pacat pentru ca asta saraceste enorm poezia romaneasca. Eminescu este fara doar si poate un talent, el a fost revolutia, schimbarea. Insa poezia romaneasca nu e numai Eminescu, literatura a cunoscut un adevarat “boom” dupa marele poet, a aparut Arghezi, Blaga, Bacovia, Stanescu, si multi altii. Cati stiu cand s-a nascut Stanescu sau cand a murit Blaga, cati depun flori la bustul lui Bacovia?

Tags: anti-Eminescu, Eminescu

Cine raspandeste spiritul sarbatorilor de iarna?

Realizezi ca esti in epoca glabalizarii in momentul in care trec sarbatorile fara ca uratorii si colindatorii sa treaca pe la casa ta. Locuiesc intr-o zona a orasului in care traditiile sunt ca la ele acasa, mai bine zis ca la sat. In copilarie am colindat la modul cel mai serios cu steaua si clopotei, iar mahalaua era plina de cete “concurente”. La noi in casa se tot succedau intens colindatorii de Craciunul pe stil vechi si uratorii care veneau pe 13 ianuarie.

E 13 ianuarie, seara, aproape de ora 12 noaptea si deja m-am impacat cu gandul ca iarna aceasta nu o sa mai fim urati, ca viitorului ii apartin sms-urilor mai mult sau mai putin standardizate, iar spiritul sarbatorilor va fi raspandit de soricelul zvapaiat din publicitatea Coca Cola

Tags: Coca Cola, colindatori, globalizare, uratori

A II-a invazie balcanica

Bregovic e deja un fenomen, un fenomen care poate fi cu greu definit. Ceea ce face el nu poate fi numit “high culture”, muzica lui e o parte dintr-o subcultura, un fel de manele, dar care surprinzator, nu se considera de prost gust, dimpotriva. Ii ascult de peste 10 ani si orice petrecere are un farmec aparte sub sunetele trompetelor Orchestrei pentru Nunti si Inmormantari.

Vestea ca Bregovic se tine totusi de cuvant si mai sustine un concert dupa acela din 2007 m-a surprins putin. Sa fim sinceri, artistii care se bucura de succes peste hotare nu ard de nerabdare sa ne revada, chiar daca afirma sus si tare ca avem vin bun si oameni simpatici.

Biletele la concertul, care a fost sponsorizat (generos, presupun) de Orange s-au epuizat ca painea calda. Noi, tineretul le-am epuizat pe acelea de la balcon. Cocotati sus, in ultimul rand nu a fost prea palpitant din start, in schimb ne-am convins ca Bregovic nu are chelie si ca arata bine din orice punct de vedere la propriu si la figurat.

Planul concertului a fost bine pus la punct cu plecari stabilite din timp si reveniri pe scena cand muzicantul se lasa convins de aplauzele din sala. Piesele arhicunoscute nu au lipsit, inclusiv si piesa mea preferata Maki-Maki care e unica despre prenumele meu si toate diminutivele dragi mie.

O usoara frustrare domnea in sala, renumita Orchestra pentru Nunti si Inmormantari e una care face chinuitor privitul pasiv la care erau supusi spectatorii. La sfarsitul concertului Bregovic a mai invigorat atmosfera, cand a cantat Kalashnikov, piesa care prinde foarte bine in spatiul ex-Sovietic si la care toata sala a avut ocazia lase deoparte toate complexele si sa strige nestingheriti “La ataaac!”.